Stiti, zilele astea urmaresc un serial pe HBO GO ”Succesiunea”. Un serial foarte bun, cu un scenariu foarte bun. Jucat evident foarte bine. Ma uit la el de vreo trei zile. Un tata mafiot care conduce o super firma, este pe cale sa sa fie indepartat de la conducere ei de copiii lui. Pretextul e ca omul e batran si nu se mai poate adapta timpurilor. Defapt nu vor decat puterea si banii lui . Ma uitam eu asa si personajul principal si intreaga actiune imi erau foarte cunoscute. De unde , de unde??? Si imi pica fisa …din teatrul romanesc. Unde cam asa se intampla lucrurile. Unii directori( cei mai multi), nu zic ca sunt mafioti, ca nu sunt… sunt doar niste smecherasi alunecosi, au pus stapanire pe niste institutii de vreo 16, 17, 18 , 19 ani si fac ce vor ei ca pe mosia lor. Inconjurati de alti trepadusi care s-au prins de dorinta sefului de a muri in scaun ( la noi se elibereaza directorii din functie doar cand mor, suna dur dar asta-i adevarul) traiesc pe banii statului ( ca asta-i diferenta ) bine merci , pana la adanci batraneti.
Sigur ca lucrurile ar sta altfel daca in teatre n-ar exista actori uneori cu un talent indoielnic ( desi, ce e talentul , nu-i asa, e, lasati ca se vede) care, ce sa vedeti , il sustin pe director, ca doar nu sunt tampiti sa vrea sa-l de-a afara , ca daca vine altul si ii intreaba , tu al cui esti? Iar directorii, care stiu ca in general actorii nu au coloana vertebrala ( si nu au, va zic cu mana pe inima) n-au fost prosti sa angajeze spuma actorimii, ca aia stiau ca-s buni si la prima nedreptate deschideau gura. Ba mai mult, mai inventeaza si contractul determinat ( pe o anumita perioda) pretextand ca el vrea actori vii, in forma, care sa se pastreze proaspeti.. nu, doamnelor si domnilor , nu vrea asta, vrea niste oameni supusi , fricosi , carora sa le fie teama pentru ziua de maine. Bine, mai sunt si aia care au contracte pe viata , dar soiul lor fiind de lingai din mama in fiu, nu se pot dezice.
Sigur ca altfel ar fi stat treaba daca aveam critici care sa nu fie sub tutela unui om, si sa nu fie aserviti unei institutii, legati de maini si de picioare de niste indemnizatii pe care le primesc pe viata, cu merit sau fara ( s au vazut cazuri) si chiar daca le merita cineva le spune ca … si indemnizatiile astea pot fi luate, la o adica.
Sigur ca lucrurile ar fi stat altfel daca acesti directori nu mergeau la ministri, prim-ministri, nu faceau abuz de imaginea lor si nu-i convingeau sa schimbe legea in favoarea lor.. Fara varsta de pensionare, fara manadate limitate, fara conflict de interese.. practic niste moguli. Cu totul ar fi stat situatia daca nu am fi avut 40 de mii de ministri in ultimii 30 de ani. Pe aceasta cale fac un apel … daca cineva il cunoaste, sau stie pe cineva care-l cunoaste pe Ministrul Culturii, as vrea si eu sa ma intalnesc cu el. Stiu ca e practic imposibil, dar am zis ca merita sa incerc.
Si uite asa teatrul in Romania e pe moarte si nimanui nu-i pasa si toti ne facem ca nu vedem.
Ati ascultat „Povestea teatrului romanesc. A interpretat actorul Marius Manole de la Teatrul National.. Aceasta poveste e o fictiune si se intampla pe un taram fooarte indepartat.
Un gand foarte rapid la cald. Situatia teatrului reflecta situatia intregii societati romanesti. Nu mai exista nicio scara de valori clara, sanatoasa, valida, nu mai exista etica, nu mai exista morala. Nu mai exista solidaritate, unitate in jurul unor valori, idealuri, idei comune. In afara poate de bani si interes propriu. In lipsa acestora, e greu sa construiesti ceva. Pe nisipuri miscatoare nu poti cladi piramide. Profesionalism ? Performanta? Demnitate? Verticalitate? Au devenit aproape niste handicapuri in lumea in care traim. Problema e ce reformam inainte? Teatrul? Societatea? Amandoua? Cum? Cu cine? Cand? Mai avem noi timp, sau e proiectul mai multor generatii? Si daca e proiectul mai multor generatii, n-ar trebui totusi sa incepem odata ?
Poate e excesiv, dar m-am tot gandit la Eminescu zilele astea. (ca vine ziua lui curand). Eminescu, atat de adorat si laudat, asa de putin citit. Imi vin in minte versurile lui din „Imparat si proletar”. Atat de actuale. Le pun mai jos, si revin zilele urmatoare ca am cateva idei concrete. Noapte buna!
„Spuneţi-mi ce-i dreptatea? – Cei tari se îngrădiră
Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
Şi le subjugă munca vieţii lor întregi.
Unii plini de plăcere petrec a lor viaţă,
Trec zilele voioase şi orele surâd.
În cupe vin de ambră – iarna grădini, verdeaţă,
Vara petreceri, Alpii cu frunţile de gheaţă –
Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid.
Virtutea pentru dânşii ea nu există. Însă
V-o predică, căci trebui să fie braţe tari,
A statelor greoaie care trebuie-mpinse
Şi trebuiesc luptate războaiele aprinse,
Căci voi murind în sânge, ei pot să fie mari.
Şi flotele puternice ş-armatele făloase,
Coroanele ce regii le pun pe fruntea lor,
Ş-acele milioane, ce în grămezi luxoase
Sunt strânse la bogatul, pe cel sărac apasă,
Şi-s supte din sudoarea prostitului popor.
(….)
Minciuni şi fraze-i totul ce statele susţine,
Nu-i ordinea firească ce ei a fi susţin;
Averea să le aperi, mărirea ş-a lor bine,
Ei braţul tău înarmă ca să loveşti în tine,
Şi pe voi contra voastră la luptă ei vă mân’.
(…)
De ce uitaţi că-n voi e şi număr şi putere?
Când vreţi, puteţi prea lesne pământul să-mpărţiţi.
Nu le mai faceţi ziduri unde să-nchid-avere,
Pe voi unde să-nchidă, când împinşi de durere
Veţi crede c-aveţi dreptul şi voi ca să trăiţi.”
Mai știi bancul:
Care este mâncarea preferată a canibalilor?
Actorii
De ce?!
Pentru că nu au coloană vertebrală și au ficatul mărit :))))
Mă bucur foarte mult că spui lucurile astea! Și te admir pentru sinceritate și pentru curaj… Uneori, recunosc, mă tem pentru tine…
Faptul că spui lucrurile astea mereu înseamnă foarte mult pentru noi, independenții… Șomerii, cum a zis Dl. Caramitru. Și are dreptate.. suntem șomeri fără ajutor de șomaj :)).
Te urmăresc cu drag, ești un pansament pentru rănile mele!
Te îmbrățișez!
Nimic nou sub soare.Romania te iubesc!!
Asta se intampla din pacate pe toate palierele societatii romanesti.Eu am ales sa parasesc acesta „troaca” dupa ce ani in sir am fost naiva crezand ca pot EU schimba ceva.Am sfarsit prin a fi superfrustata, m-am imbolnavit de la nedreptatile si mizeria traita.Acum sunt un „emigrant”, dar imi este mult mai bine in acest statut.Chiar strain fiind in Germania,ma simt cu mult mai respectata, mai apreciata oentru ceea ce fac si drepturile mele sunt cu mult mai mult respectate decat au fost vreodata in Romania (bineinteles ca si eu respect si ma adaptez regulilor de unde traiesc).Chiar daca unii vor arunca cu pietre afirm cu mana pe inima ca sunt un emigrant fericit si chiar nu imi lipseste Romania!Chiar deloc!
Apreciez scriitura ta.
Este reala, dureroasă, curajoasă.
De abia astept sa te revăd în piesa de teatru ” Butoiul de pulbere”.
Toată admirația!
Nu stiu, eu nu sunt prea introdusa in legislatia, organizarea si functionarea sistemului teatral din Romania, nu stiu ce ar trebui sau ce nu ar trebui sa fie sau cum sa fie si nici nu cred ca imi cere nimeni sa ma pricep sau sa-mi dau cu parerea in lucruri pe care nu le cunosc. Eu doar iubesc foarte mult teatrul, iubesc actorii, iubesc cultura in general si vreau ca sistemul sa functioneze, actorii sa fie fericiti si sa joace bine (pentru ca nu cred ca un actor isi poate indeplini menirea in cel mai bun mod cu putinta daca e nefericit si frustrat). Deci din postura asta, de spectator iubitor de teatru si outsider, intervin aici.
E ceva care ma deranjeaza in toata discutia asta. Nu stiu daca la baza e o problema de comunicare sau o problema de perceptie. Am impresia ca in general opinia publica considera toata discutia asta ca un conflict intre persoane sau ca o problema interna a unui teatru (Teatrul National din Bucuresti?). Adica Manole are ceva cu Caramitru. (pe Ion Caramitru il admir si il respect enorm, si ca actor, si ca om, si ca fost ministru al culturii!) Eu o vad altfel. Adica mi se pare ca de fapt esenta e alta. Sensul e altul Si se pare ca si tu, Marius, ai spus ceva in sensul asta in interviul tau din “Formula As”, din ce am citit pe Facebook, ca nu am avut inca timp sa cumpar revista…Dar nu stiu daca lumea a inteles…
Problema sta in principii. Si in reformarea sistemului. Sistemul are niste probleme, am inteles eu. Cum au fost create, de cine, in ce scop, e important, e drept, sa cunoastem lucrul asta, dar nu cred ca ne duce prea departe. Aceste probleme creeaza disensiuni, animozitati, conflicte mai ales morale, etice, de interese, in sanul institutiilor teatrale etc. In randul actorilor, fie ei angajati in institutii, interimari sau independenti.
Anumiti oameni – printre care in primul rand tu – vor ca aceste lucruri sa se schimbe pentru ca nu corespund valorilor si idealurilor lor. Poate unii oameni si tu in special sunteti prea idealisti pentru societatea in care traim? Poate ca ei si mai ales tu cereti prea mult de la oameni si de la lumea in care traim? Se prea poate. Cu siguranta ca da, as spune. Dar sa nu uitam ca tocmai oamenii idealisti care promovau lucruri ce initial pareau niste utopii complet irealiste, tocmai ei au adus progresul. Visatorii si nebunii de toate categoriile (in sensul pozitiv al cuvantului) au facut revolutiile, au zdruncinat din temelii inertia si imobilismul si au facut ca lucrurile sa se miste si sa evolueze.
Acum, ce se poate face, ce e important, prioritar sau urgent, cu cine se poate face, daca e vointa politica sau nu sa se faca etc. (ca asta e esentiala, primordiala!), asta e alta problema. Asta voi actorii si cu Ministerul Culturii o puteti discuta, negocia etc. Dar ce mi se pare mie urgent este sa se explice clar opiniei publice ca e vorba de o problema generala care afecteaza teatrul romanesc si care punctual creaza conflicte si disensiuni si nu vice-versa.
Ma mai deranjeaza ceva. Trebuie s-o spun, poate sunt prea directa, dar ma doare mult. Toata discutia asta pe care am vazut-o la multe televiziuni, in mass-media in general, cu “tu, Manole, nerecunoscatorule, ca nu te-a dat afara cand ai creat probleme si acum te ridici impotriva persoanei care te-a ajutat”.
In primul rand, nu pot intelege de ce o greseala (ca a fost o greseala, ca forma, nu ca fond – explic pe urma de ce cred eu ca pe fond a fost corect) e adusa pe tapet mereu si mereu, si la peste zece ani distanta, de ce tu esti inca blamat pentru un episod singular din viata ta. La aproape 13 ani de la acest “regretabil” eveniment inca ti se vorbeste cu repros si tu trebuie din nou sa explici, sa explici si iar sa explici, sa faci mea culpa etc…
In primul rand, eu le-as spune detractorilor tai asa. Deja, “cine nu a gresit niciodata sa ridice primul piatra”. Da, ce s-a intamplat a fost grav, dar tu erai doar un tanar, un tanar idealist si frumos care s-a revoltat pentru ca avea niste principii. Niste valori in care credea. O etica a muncii. Pentru ca erai un tanar idealist si frumos care nu voia sa joace intr-un spectacol prost. Pentru ca in idealismul, inocenta si poate naivitatea lui acest tanar actor care erai credea ca nimeni nu trebuie sa il injoseasca propunandu-i sa joace ceva de calitate indoielnica. Pentru ca acest tanar actor idealist si visator la inceput de drum care erai credea ca trebuie sa fie respectat ca profesionist. Ca om. Respectat, apreciat si recompensat pe masura. Pe fond, nu vad unde sunt problemele. Da, forma a fost nu cea mai potrivita (nu vreau sa intru in detalii sa te intreb daca nu cumva ai baut berea aia ca sa-ti tina si de foame, si de sete si de frig in acelasi timp ca tu nu faci un secret din a spune ca nu aveai multi bani, nu vreau sa intru in detalii triviale de genul asta), dar sa continui sa il condamni pe un om pentru un singur incident din viata lui sau sa amintesti de acest episod mereu si mereu mi se pare ca tine de o obsesie bolnavicioasa, ba chiar, mai mult, de o boala morala a societatii noastre.
In numele acestor principii in care credeai si crezi, pentru ca actul tau a fost corect si just pe fond, nu ai avut repercusiuni la teatrul in care lucrezi. Si e spre lauda celor care au inteles aceste principii si crezul tau si chiar drama prin care ai trecut ca om si ca profesionist in acel eveniment (pentru ca nimeni nu vorbeste de asta, toti se gandesc la aspectul trivial, de cancan etc., dar tu ai trecut printr-o adevarata drama atunci!). Acesti oameni – cinste lor! – te-au ”protejat” de o decizie injusta pentru ca, de fapt, si ei credeau in aceste principii. Si iti impartaseau zbuciumul sufletesc si dilema morala si etica in care ai fost pus. Sa te alegi pe tine, sa ramai demn, profesionist si vertical, sau sa te umilesti acceptand un lucru care nu era conform principiilor si valorilor tale.
Mie nu mi se pare ca te-ai schimbat. As spune, NU TU te-ai schimbat. Tu ai ramas acelasi. Mi se pare ca esti acelasi tanar demn si vertical, acelasi om cu principii si valori ca acum 13 ani si ca intotdeauna. Mi se pare ca lupti pentru aceleasi lucruri, aceleasi valori si aceleasi principii: sa fii respectat ca om si ca profesionist. Sa fii recompensat si apreciat pe masura. Si ai generozitatea acum sa lupti si pentru colegii tai, nu numai pentru tine, pentru ca si ei sa fie respectati ca oameni si profesionisti, pentru ca si ei sa fie recompensati si apreciati pe masura. Chiar daca ei nu au curajul sa spuna cu voce tare niste lucruri. Chiar daca te lasa singur sa te lupti si poate sa risti. Pentru ca TU ai ramas un idealist si un visator care crede ca lumea nu trebuie sa ramana pe vecie asa cum e, cu toate tarele ei, ci ca trebuie sa se schimbe si sa devina altfel. O lume frumoasa si morala. O lume buna si justa. O lume corecta si echitabila.
Deci, mie nu mi se pare ca te-ai schimbat. Tu ai ramas acelasi. Lupti pentru aceleasi principii. Crezi in aceleasi lucruri. Si nu e o forma de nerecunostinta sau insulta ca acum te ridici pentru aceleasi principii, chiar daca pare ca te ridici impotriva unui om. De fapt pentru tine principiile sunt mult mai importante decat oamenii. Am impresia ca daca tatal tau ar face ceva care nu e in acord cu principiile tale ai spune-o public si ai proceda la fel (de fapt ai si facut-o, indemnandu-i pe parintii tai public sa voteze asa cum credeai tu ca e just si nu cum voiau ei). Deci nu vad de ce se vehiculeaza ideea asta e fiului nerecunoscator care vine acum si isi infrunta “tatal”. E mult mai mult decat atat. E vorba de valori si principii. Doar intamplarea face sa fie vorba in ecuatie de persoane, si mai ales de aceleasi persoane ca acum 13 ani.
Eu atat am vrut sa spun pe subiectul asta. Scuze ca am scris asa de mult. Dar imi statea pe inima. Te inteleg daca nu imi publici comentariul, dar am vrut ca macar tu sa stii ce gandesc.
Vara Ileana, da frumos ai mai scris! Se vede ca le ai cu scrisu’ si cu comunicatu’! Asa au inteles si oamenii cine e cu adevarat domnu’ Manole! Ca aveau poate niscaiva impresii gresite si nu se cadea sa ramaie asa in ceatza! Trebuia sa i se lumineze putin mitu’ si legenda’, chiar daca el nu vrea deloc si face multe lucruri impotriva…Am inteles ca ai vrut sa-l faci putin martir asa, sa planga lumea in hohote cand citeste, dar asta e talentu tau..Mereu te-am invidiat pentru asta…Da te iert, ca stiu ca tii tare la el…Si cred ca in sinea ta tu chiar crezi ce ai scris acolo…100%…
Te astept la o cafea duminica! Hai, pa!:-)
P.S. Sper sa nu citeasca si domnu Manole ce am scris aicea, ca vad ca nu prea ma suporta…Si daca citeste, chiar il rog sa nu-mi puie comentariul asta ca nu vreau sa-si faca faima pe scrisu meu…Sa se descurce singur….
Domnu Manole, eu nu prea inteleg ce spuneti dvs. aicea dar am asa impresia ca e foarte important si ca e musai sa se rezolve rapid altfel e de rau. Mai ales pentru noi, astia de venim la teatru si vrem sa ne bucuram si sa ne incantam inima si sufletul. Ca eu nu vreau sa jucati suparat si amarat. Ma doare inima. Ca nu mai iese ce trebuie sa iasa acolo pe scena si noi suferim, in primul rand. Spectatorii. Pe noi pica primii.
Mamaia mea de la Ciorogarla, din partea tatei – Dumnezeu s-o odihneasca! – nu avea multa carte. Nu ii citise pe astia, Shekspir, Decart sau Laibnitz sau cine-or mai fi ei. Ea ii tot dadea inainte cu vorba populara. Cand avea cate-un necaz, mai punea un proverb. Si mereu avea cate un cuvant bun pentru fiecare. Eu cred ca asa ar fi spus ea daca ar fi trait: “Lolo fata, sa stii de la mine ca cu o floare nu se face primavara. Adica ‘geaba se chinuie baiatu’ asta daca e lasat singur. Tre’ sa vina si altii cu el sa-i dea o mana de ajutor. Pentru ca “unde-s multi puterea creste”.
Asa ar fi spus mamaia mea. Si ea avea intotdeauna dreptate, sa stiti.
Doamna Lola sau cine sunteti cu adevarat. Eu am mult umor, dar cred ca aveti niste comentarii deplasate. In general interventiile dvs. pe acest blog sunt deplasate. (chiar nu inteleg de ce domnul Manole nu le cenzureaza. Faptul ca le da drumul ii adauga si alte calitati la cele pe care le-am scris mai sus, si anume simtul umorului si toleranta.) Daca domnul Manole nu are curajul sa o faca, imi permit eu sa va sugerez sa va abtineti de la comentarii, sugestii si insinuari care sar calu’.Si poate sa va gasiti o alta tribuna de manifestare.
Nu vreau sa va supar si nici sa va jignesc, dar imi pare bine ca nu sunt vara dumneavoastra. Nici macar cat de cat. Asa ca faceti loc aici la altii care au cu adevarat ceva de spus, ceva cu substanta, carora le ies si respectul si decenta, nu numai galustele. O zi buna sa aveti! Si dumneavoastra, domnule Manole! Va admir curajul si faptul ca acceptati toate provocarile, oricare ar fi ele, si le raspundeti cu eleganta si fair-play… ???
Doamna Ileana, va inteleg. Plec cu lacrimi in ochi si nu o sa ma mai intorc niciodata. Eu nu am vrut sa deranjez pe nimeni. Doar sa va mai descretesc fruntile, ca si asa suntem toti incrancenati si deprimati.
Imi dau seama ca unii oameni nu sunt acceptati nicaieri, oricate eforturi ar face. Nu sunt acceptati, nu sunt apreciati, nu li se raspunde dupa sufletul si inima lor. Am invatat lectia asta. Asa ca plec sa ma exilez in turnul meu de fildes, nemuritor si rece. Adio!
Buna seara,
E regretabil ca nu mai stim sa recunoastem si sa apreciem umorul de calitate si autoderiziunea. Cu atat mai mult cu cat ne aflam pe un blog care se vrea cultural…
In alta ordine de idei. Ati incercat sa creati un grup de initiativa pentru reforma in cultura? Acest grup ar avea drept misiune sa elaboreze propuneri pentru ameliorarea problemelor stringente din cultura, pe fiecare sector in parte (inclusiv teatrul) si pentru reformarea culturii pe termen mediu si lung. Artisti, manageri culturali, tehnicieni, experti etc. s-ar putea strange intr-un think tank ca sa reflecteze si sa elaboreze impreuna principalele directii strategice si propunerile sau pachetele de masuri pe fiecare domeniu cultural in parte.
Ideal ar fi ca Ministerul Culturii sa faca parte din acest think-tank sau sa colaboreze strans cu el in elaborarea politicilor sale.
Daca e prea ambitios, macar un grup de initiativa pentru reformarea teatrului romanesc ati putea lansa.
Multi isi exprima opiniile, se lamenteaza, spun ce nu s-a facut, ce ar trebui sa se faca, ce n-au fost lasati sa faca atunci cand aveau niste responsabilitati, ce ar face ei daca ar fi (din nou) la butoane, dar nimeni nu vine cu propuneri concrete. Mie mi se pare ca e timpul actiunii. Daca ne pasa cu adevarat de cultura, haideti sa ne apucam de lucru. Eu sunt gata sa ma implic. Altfel, totul e vorba in zadar si predica in desert.
Si, sunt de acord cu Ileana, sa ne focusam pe probleme si pe solutii, nu pe oameni.
Cu stima. Mihai
La naiba, cum se distreaza cineva pe aici, cum e inchis in turn! Protestez!
Draga Lola,
Eu cred ca cineva care asteapta prima ninsoara si iubeste tarte Tatin si Van Gogh nu este nici incrancenat nici deprimat 🙂 dar va multumim pentru intentia laudabila de a ne descreti fruntile si a face ceea ce presupuneti ca nu face dl,Manole 🙂 sa va trimit totusi in turnul de fildes niste fursecuri si ciocolata calda? 🙂