marți, 07 ianuarie 2020 / Publicat in blog

Stiam eu de ce muncesc asa de mult. E logic. Pentru ca nu-mi place sa muncesc. Altfel nu se explica bucuria de a nu face nimic toata ziua. Practic sunt in stare sa stau pe o canapea toata ziua, din pacate cu telefonul in mana. Nu ma uit la un film, nu citesc, nu fac nimic. Veti spune ca dupa atata munca e normal sa mai si lenevesti si sunt de acord. Daca as putea cumva sa scap de sentimentul asta ingrozitorde vinovatie, ca trece timpul pe langa mine. Nu ma pot obisnui nicicum cu lenea asta.

Astazi  m am amuzat copios pe seama Ilonei care era socata de reactia oamenilor la o poza cu Bianca Dragusnu. Cu ea si cu Bianca dragusanu. Nu intelegea cum oamenii isi pot permite sa te judece dupa o poza. Sa te condamne pentru ca ai ales sa faci o poza cu cineva, de parca ar trebui sa ceri voie..Draga Ilona, obisnuieste-te. Am trecut prin asta demult si de multe ori. Ma uit cu stupoare si imi vine sa mor de rusine cand vad cum e judecata Simona Halep. N-o sa inteleg niciodata cum sa- ti treaca prin cap sa judeci un om pe care tu nu l-ai ajutat cu nimic  sa devina aceea ce e acum. Daca as fi inchipuit as spune ca de la un punct nu-ti mai apartii, ca devii ceva la care se raporteaza multi si atunci trebuie sa faci ceea ce se asteapta sa faci.. nu cum simti sau ai tu chef. Dar cum nu sunt un inchipuit, imi dau seama ca asta e o mizerie. Ca nimeni nu sta langa tine cand te chinui sa-ti faci rolurile, nimeni nu sta langa Halep sa vada cata munca e in spate, ca nimeni  nu-ti plateste ratele la banca. Pai daca tot esti un bun al tuturor , sa trimiti facturile sa le plateasca cei care te  judeca. La inceput m-a durut, am incercat sa inteleg, apoi mi-am dat seama ca asta nu e treaba mea… dupa, am cautat doar oameni care ma iubeau si ma laudau, nici asta nu e o varianta. Stii, prea multa iubire si comunicare in exces strica. Incerc sa mentin un echilibru. E greu cand exista blog, facebook sau instagram. Oamenii cred ca iti pot scrie orice, oricand. Uite , eu nu-mi permit sa scriu orice , oricui, nici macar tie, nici macar prietenilor buni( putini cati sunt ei), ma gandesc ca omul ala o avea ceva mai bun de facut. Sunt zile, tu stii asta, cand nu am de facut nimic, dar chiar si atunci, poate vreau sa stau singur cu gandurile mele. Sa nu ma intelegi gresit, sunt pentru comunicare, dar una cu justa masurasi de bun simt. Nu vreau, chiar nu vreau sa supar pe nimeni…dar uneori pentru listea ta, e bine sa ai o atitudine radicala 🙂 Asa ca invata sa nu-ti mai pese…daca poti, eu inca lucrez la asta

E meci, tenis. Ma uit la fetele astea, cata munca ….

marți, 07 ianuarie 2020 / Publicat in blog

Imi place tare sa ma fac de ras, altfel nu pot sa inteleg  de ce sa alegi sa faci asa ceva, la asta cu jurnalul ma refer. Cu atat mai mult cu cat tu apari pe scena, orgoliul tau e mangaiat destul  de des .. deci..ma rog , daca voi aveti o explicatie logica, astept aici cuminte, …pana dimineata …ca nu o sa stau toata ziua in pat .( asta e o gluma , puteti schta un zambet)

Ziua 5 exact. Ati citit foarte bine.. degeaba mi-am propus sa scriu azi si despre ziua 2,3 si 4 . Nu mi -a iesit. Mai un facebook, mai o privire piezisa( imi place sa fiu poet) pe instagram , piezisa de vreo 6 ore, mai o friptura, mai o mancare de fasole cu afumatura, mai o placinta cu dovleac ..:))) am glumit, cu placita… am incheiat seara frumos la HBO GO cu deja celebrul film, pe care cred ca numai eu nu l-am vazut A STAR IS BORN ….ce sa spun?, v-am zis ca sunt un spectator prost si imi place orice. Nu m-am omorat , s- a omorat el, Bradley Cooper ( sper ca asa se scrtie, mi-e lene sa caut). Filmul mi-a dat de gandit .. Baiatul asta , las-o pe ea care canta danseaza si mai si joaca ; aici in capul vostru a incotit gandul…ei, Marius joaca .. ba, eu cred ca joaca si chiar binisor, bun , revin la baiat.. E superactor sau nici el nu va place?, ok , el va place…deci superactor, canta si mai si regizeaza filmul in care joaca el. Frateeeee! Pai in conditiile aste avea dreptate Afrim ( nr. Radu Afrim… am vazut ca se mai foloseste chestia asta, nu stiu ce inseamna exact) cand spunea la Trei Surori ca n-am niciun talent. Mi-a scris si un monolog in acest sens. A cazut la montaj. Chici de ce ??? Pentru ca il spuneam prost . L-am pastrat , asta i

N am niciun talent

Nici macar in vis

Nici macar in gand

Ieri

Bobi mi’a spus ca olga atunci cand

da drumul la robinetul cu ganduri e  geniala

Chiar  si atunci cand

se gandeste la viata ei banala

eu ar fi trebuit sa traduc din Esenin

sau sa cant ca un diavol la vioara

arta conversatiei imi e straina

am ocupat un loc degeaba

in banca de la scoala

pana si gandul asta

scremut  e

de o banalitate rara

N-am  niciun talent

Nici cand stau in casa

si nici cand ies p’afara .

 

acum mi se sopteste din casca

lui bobi 

ca am un talent pe care’l exersez

 seara de seara 

 mi l stie tot orasul si surorile mele :

talentul de a pierde bani 

si poate casa

 intr o zi 

  la pacanele .

ma culc cu gandul asta.. Noapte buna si voua sau buna dimineta

luni, 06 ianuarie 2020 / Publicat in blog

Aia zic…ca e greu sa incepi de undeva. Si acum inca am timp, ca nu am inceput nimic. Nici repetitii si nici spectacole. Urmeaza slava domnului. Numai pe 11ian am doua spectacole. Dimineata Richard ( 3 ore) seara Revizorul ( alte 3)…dupa care urmeaza alte si alte …

Haideti sa o luam cu prima zi din an. Londra, acolo m-a prins sfarsitul si inceputul anului. Ce sa zic , frumos la Londra. Bine, daca ai bani, cat de cat…ca daca nu ai, sincer nu prea stiu cum te descurci. Sau daca esti invitat. Asa da. In prima zi a anului am descoperit restaurnatul Balthazar. Frumos. Clasic londonez. Full mereu. Asa ca daca vreti sa mergeti nu uitati sa faceti rezervare.

Recomand la desert Apple Tarte Tatin caramel sauce and vanilla ice cream. N-o sa va para raw:). Seara am vazut Trei Surori la Teatrul National. Zici ca scriu o compunere pentru scoala..Cum v-ati petrecut vacanta:)))) Spre rusinea mea e prima oara cand am intrate in TN, desi am fost la Londra de multe ori in turnee.

 Despre spectacol, greu de spus. Niciodata n-am stiut ce sa zic despre un spectacol. Nu sunt un specatator bun. Sau sunt prea bun. Imi cam place tot ce vad. In primul rand sunt bucuros ca am ajuns sa stau intr-un scaun si sa ma uit la altii cum muncesc. Fara sa am emotii. Desi marturisesc ca atunci cand se ridica cortina , imi bate inima de parca as juca eu. Stiu, si mie mi se pare o prostie. Prietenii cu care am fost au spus ca e fooarte prost jucat. Ideea era ca actiune e plasata in Nigeria. AAA… acum vad ca afara ningeee! E prima ninsoare pentru mine anul asta. Revenim .. actiunea e in Nigeria si tocmai ce are loc colonizarea  britanică a regiunii de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Actul 3 se intampla in timpul bombardamentului. Ma rog, in sala erau multi de culoare carora parea sa le placa foarte mult. Nu m-am plictisit. Dintre actori cel mai tare mi-a placut Andrei. Actorul din foto. Mergeti daca aveti chef .

Seara s-a incheiat la retaurantul Ivy

Atat! 🙂

ps. scrieti si voi ceva aici, sa nu para ca sunt un nebun care bat campii de unul singur …sau daca sunt, let me know

 

duminică, 05 ianuarie 2020 / Publicat in blog

Cred ca m-am apucat de vreo 10 ori in viata mea sa tin un jurnal. Am incercat si cu pixul si caietul si cu laptopul si si si …si n-am reusit niciodata sa ma tin de scris. Problema e ca atunci cand am treaba, spectacole, repetitii, chestii de facut , mi se face lene si nu mai am niciun chef de tinut jurnale. Mai cu seam ca trebuie sa te gandesti ce pui acolo , ca fereasca Dumnezeu da cineva peste el si il citeste sau mai rau il publica vreo editura si devin celebru si bogat sau doar ma fac de ras . E 20202 si e timpul sa mai incerc o data. Daca nici de data asta , insemana ca ori nu mi -a fost dat mie sa am jurnal, ori sunt prea bou sa tin un jurnal. As crede ca partea a doua e mai valabila in cazul meu .

Bun. Cum va fi jurnalul asta? Nicicum, daca e sa ma intrebati pe mine. Va dati seama ca nu pot scrie aci tot ce-mi trece prin cap sau tot ce mi se intampla :)) cum ar fi ? N-ar fi bine, va zic eu. Am sa scriu in cele 360 de zile (sper) chetii care mi se intampla sau ganduri care imi trec prin cap. Sunt putine, nu veti pierde mult timp . Promit sa va raspund la intrebari daca sunt pe subiect, ca daca nu , nu. Daca aveti subiectesau chestii de dezbatut , astept propunerile voastre . Vor fi zile cand voi scrie …zi frumoasa si atat …. Veti gasi greseli de genul sa-mi scris legat sau virgule puse aiurea sau nepuse, puteti sa mi le spuneti, nu ma deranjeaza ..d sunt neatent si nu am mult timp, vor fi multe. Recunosc, vreau s atin acest jurnal pentru ca mi-e mai usor sa va explic niste lucruri asa. As vrea ca anul asta sa ma implic in cauze de tot felul si sigur ca pentru asta voi avea nevoie de ajutorul vostru..Deci ca sa fiu sincer pana la capat, am un interes, am ceva de castigat din treaba asta.  Acestea fiind spuse, declar deschis  jurnalu ( stie cineva unde e apostroful pe tastatura?) Manole.

Rec

Sugestii ????

duminică, 05 ianuarie 2020 / Publicat in Spectacole
Ivan Hlestakov, un funcționar din capitală: Marius Manole Anton Skvoznik-Dmuhanovski, primarul: Mihai Constantin
Anna Andreevna, soția lui: Ana Ciontea Maria Antonovna, fiica lui: Ilinca Manolache
Ada Galeș
Zemlianika, directoarea spitalului: Irina Movilă
Costina Cheyrouze
Piotr Bobcinski: Claudiu Bleonţ
Piotr Dobcinski: Mihai Calotă Osip, servitorul lui Hlestakov: Istvan Teglas
Ammos Liapkin-Tiapkin, judecătorul: Marcelo-S Cobzariu Luka Hlopov, inspectorul școlar: Armand Calotă
Ivan Șpekin, dirigintele poștei: Eduard Adam Cântăreața: Lorena Luchian
Oana Pușcatu
Preotul: Ovidiu Cuncea Hristian Gibner, medicul șef al spitalului: Axel Moustache
Bodyguard 1: Răzvan Popa Bodyguard 2: Cosmin Dominte
Soțiile demnitarilor: Natalia Călin
Iuliana Moise
Carmen Ungureanu
Vocea: Mircea Albulescu
Locuitori ai orașului:

O comedie neagră, o satiră crâncenă la adresa corupției, la fel de feroce pe vremea lui Gogol, ca și în zilele noastre. Iată de ce Felix Alexa propune o viziune regizorală modernă, o poveste care se petrece în ziua de azi. Un spectacol născut din disperarea de a trăi într-o lume aflată în criză extremă, dar și un spectacol de un umor caustic, văzut ca singura armă de supraviețuire. O montare cu o trupă redutabilă, avându-i protagoniști pe Marius Manole și Mihai Constantin, ale căror personaje par să ne spună: De cine râdeți? De voi râdeți!

„Cu cât adevărurile sunt mai înalte, cu atât trebuie să fim mai atenţi cu ele… Altfel se vor transforma în lucruri comune, iar lucrurile comune nu mai sunt crezute!” N. V. Gogol

„Revizorul este poate cel mai actual spectacol pe care l-am făcut vreodată. Cel mai direct, cinic şi tragic în acelaşi timp. O comedie neagră despre viaţa noastră gri. Şi asta nu numai pentru că l-am adus cu totul în „eterna şi fascinanta Românie”, ci pentru că geniul gogolian ţâşneşte cu forţă din fiecare replică, situaţie, reacţie umană, neliniştindu-ne profund cu actualitatea sa. De fapt, pentru personajele de pe scenă nimic nu-i comic. Dimpotrivă. Tragedia generată de venirea revizorului în control, lucru perceput ca total nefiresc, aruncă oamenii la limita reacţiilor nervoase şi a ridicolului. Fiecare încearcă să se salveze cum poate, iar în astfel de situaţii inventivitatea umană este fără limite. Şi dacă primarul micului oraş în care apare revizorul, venit parcă din neant, ne întreabă la final pe toţi, cei din sală, „De ce râdeţi?” tot el dă răspunsul devastator: „De voi râdeţi!”. Şi un fior rece ne străbate, semn că viziunea genială şi fantastică a lui Gogol are încă efect.” Felix Alexa

duminică, 05 ianuarie 2020 / Publicat in Spectacole

„Pe turnantă, decorul care se tot învârte – o consrucţie metalică transparentă, cu treceri şi pasaje, pe care personajele urcă şi coboară constant – nu neapărat o „roată a sorţii”, ruleta care-i joacă o festă cumplită sărmanului Lefter  (…) E lumea lui Lefter rămasă fără puncte fixe, într-o derivă liberă, în care totul se confundă îngrijorător. (…) Cinismul lui Alexandru Dabija (purtătorul lui de cuvânt e naratorul din schiţă, jucat de Marius Manole, cel care observă, ridică din sprânceană şi lasă inevitabilul să curgă mai departe) e nemăsurat – iar din asta iese nu vituperare naţională, ci teatru de cea mai bună realitate”.

Iulia Popovici, Observator Cultural – Ghinionistul domn Lefter Popescu 

…o bijuterie simfonic teatrală despre capriciile norocului  (o temă proeminentă în scrierea caragialiană), o simfonie teatrală dirijată exemplar şi cu o grijă a ritmului expunerii scenice cum arareori am mai văzut în vremea din urmă în teatrul românesc. (…) Poate cel mai bun spectacol cu o scriere de I. L. Caragiale văzut de mine în anul Caragiale,. Deocamdată.

Mircea Morariu, Familia nr.12 – Tragedia domnului Lefter Popescu      

„Ce frumos e la Naţional! Decorul e superb. O construcţie metalică etajată, transparentă, cu scări interioare şi exterioare, care sugerează o planetă locuibilă – România Mică a Marelui an 1900. Cât de mult contează decorul care dă substanţa comediei, valoarea spectacolului, dă bucurie şi fericire chiar. Ajută publicul să se teleporteze. Să mediteze.

„Două loturi” e montată turbionar de acest maestru al regiei contemporane care este Alexandru Dabija, cantonat în esenţa-esenţelor. Deşi veselă, lucrarea e profund tragică. E o Năpastă urbană.

Publicul e captivat. Trăieşte drama, năpasta, încercările. Nu ridicolul e subliniat de autor ci inumanul unei ridicole speranţe. E destinul, şi cu el nu te joci, nu râzi de el niciodată. Îl accepţi.

… un spectacol inteligent, ameţitor de modern, despre noroc şi ghinion, dovedind cât de uşor şi de neaşteptat poate deveni perdantul – câştigător şi viceversa. Helmut Sturmer cu al său decor extrem de original contribuie mult ca cele „două loturi” de la TNB să se cuantifice într-un mare Loz câştigător”.

duminică, 05 ianuarie 2020 / Publicat in Spectacole

Personajele principale sunt doi politicieni, foarte buni prieteni încă din adolescență, care au pornit împreună la drum, uniți de aceleași idealuri, într-un partid care promova schimbarea într-o societate din ce în ce mai dezamăgită de clasa politică. Însă pe parcurs, cei doi au ales căi diferite pentru a-și atinge obiectivele.

Victor, liderul partidului și-a construit o imagine publică de cetățean onest și este candidatul favorit la funcția de prim ministru; Alex, cel răspunzător cu organizarea în cadrul partidului, vizează postul de vice prim ministru, iar companiile listate la bursă sprijină candidaturile celor doi.

S-ar putea spune ca Victor este imaginea, iar Alex cel care se ocupă de lucrurile administrative.

În Demnitate, Ignasi Vidal vorbește despre lupta pentru putere în cadrul partidelor, despre vocația și ambițiile liderilor lor și despre cât de ușor este că funcționarii să fie manipulați și corupți atunci când nu se realizează totul cu o transparență absolută.

El ne arată diferența între ceea ce se vede la TV și în alte media și ceea ce se întâmplă, de fapt, în spatele ușilor închise de la birourile politicienilor.

„DEMNITATE“ vorbește, bineînțeles, despre corupție – fără a sări însă la gâtul clasei politice: corupția este în condiția umană – dar, în același timp, vorbește despre idealuri, prietenie, angajamente, loialitate, ambiție, lăcomie, trădare; și, desigur, despre demnitate.

sâmbătă, 04 ianuarie 2020 / Publicat in Galerie foto
sâmbătă, 04 ianuarie 2020 / Publicat in Spectacole

Doi politisti aflati intr-o lupta nemiloasa pentru a face ceea ce trebuie intr-o lume in care asta nu le e permis. O calatorie in infern dupa care cei doi nu vor mai fi niciodata ca inainte….

Politist in Chicago, Denny (Istvan Teglas) este un familist convins. Cu o fire colerica si un cinism cizelat, sfideaza autoritatea si face bani pe seama traficantilor si a prostituatelor.

Joey (Marius Manole), partenerul sau si cel mai bun prieten din copilarie, este un fost alcoolic care se lupta zi de zi cu tentatia. Este un pic cam delasator si usor depresiv. Este complet dedicat partenerului sau si familiei acestuia.
Și este… indragostit fara speranta de sotia lui Denny

Cele doua personaje aduc in lumina reflectoarelor viziunea proprie asupra conceptului de familie, precum si deciziile morale discutabile pe care le fac in numele acesteia.

Doar ca amintirile pe care le are fiecare despre ceea ce s-a intamplat cu adevarat in acele zile in care a plouat fara oprire nu par sa coincida …

Uneori ranesti pe cine iubesti mai tare.

Cateodata nu ai incotro. Cateodata o faci din prostie, Cateodata e o alegere …

 

O drama profunda care inunda sala de teatru cu emotii si care te lasa cu respiratia taiata…

IN PLOAIE – o poveste despre prietenie, familie, alegeri dificile, loialitate, tradare …

 

sâmbătă, 04 ianuarie 2020 / Publicat in Spectacole
Porfiri Marian Ralea
Primul
Marius Manole
Al doilea
Richard Bovnoczki
Al treilea
Vlad Logigan
Sonia
Rodica Lazăr / Anca Androne
Aliona Anca Androne / Rodica Lazăr

Regia: Yuri Kordonsky
Decoruri: Tina Louise Jones

Costume: Nina Brumuşilă
Light design : John Carr
Regizor tehnic: Mihaela Oance

 

Nu să îi aplaud merită aceşti oameni! Ci să mă prosternez la picioarele lor, să îngenunchez aşa cum, cu doar câteva clipe mai înainte o făcuseră trei dintre ei, rostind pe rând „Eu am ucis-o pe bătrâna cămătăreasă şi am jefuit-o!“. În genunchi, mi-aş dori să-i venerez. În tăcere. Căci nimic din ce le-aş putea spune nu ar fi destul de grăitor pentru ceea ce m-au făcut să simt prin acest spectacol. (Mirela Cara)

CRIMĂ ŞI PEDEAPSĂ este o versiune surprinzătoare a romanului lui Dostoievski. Un proces complicat al conştiinţei despre vinovăţia şi nevinovăţia unei crime. Motivarea crimei. Motivarea impulsurilor care-l conduc pe erou să-şi recunoască vina. Un Raskolnikov modern cu conştiinţă scindată şi dorinţa de a indrepta tot răul din lume. Un spectacol tulburător despre mantuire prin asumarea suferinţei.

Rar puteți descoperi in programul teatrelor, un astfel de spectacol tulburător, ce transmite emoție și surprinde de la o scenă la alta prin originalitate. Vizionarea spectacolului admirabil conceput de Yuriy Kordonskiy, oferă bucuria cunoașterii lui Dostoievski și generației tinere pentru care €œlectura€ astăzi, presupune numai ofertele Internetului. Spectacolul Crimă și pedeaps〝 poate fi considerat un act teatral cultural. (Ileana Lucaciu)

Asistăm, cu siguranţă, la una dintre cele mai interesante dramatizări ale romanului dostoievskian. O punere in discuţie a dezechilibrului uman, o privire asupra dialecticii răului şi a posibilei salvări. O montare sintetică in care strălucesc aceiaşi trei Raskolnikov: Richard Bovnoczki, Marius Manole şi Vlad Logigan şi care, prin distribuirea lui Marian Ralea caştigă in teatralitate şi se imbogăţeşte semantic. (Razvana Nita)